Cinci zile din sapte, cravata nu lipseste din vestimentatia mea zilnica. In timpul saptamanii urmez cu interes doua facultati, ba chiar am note de care nu mi-e nici macar putin rusine. Pe langa studii, incerc sa ma si intretin, caci nu ma simt comod sa traiesc pe spatele parintilor. Cazierul mi-e curat, impozitul l-am platit si incerc de fiecare data sa respect limita de viteza.
In mod normal ar fi o situatie de laudat. Dar pentru faptul ca in weekend cant pentru doua culori, toate aceste laude se transforma in ura. Gata. Nu mai sunt student, nu mai am simt civic, nu mai imi pasa de familia mea. Ma concepeti drept un huligan. Nu mai ma priviti drept un cetatean al acestei tari. M-ati trimite in desert probabil, cum facea in urma cu ceva vreme un oarecare ministru cu niste cetatenii de o oarecare etnie.
Dar in buletinul meu nu este nici o rubrica in care sa precizeze daca sunt sau nu microbist. In buletinul meu nu scrie ca sunt membru al vreunei galerii, nici macar echipa favorita nu e mentionata. In schimb e scris mare, pe fundal tricolor ca sunt roman.
Sunt roman, dar acest lucru e minimalizat de faptul ca sambata sunt prezent la stadion. E grav ca port simbolurile echipei iubite la piept. E revoltator ca flutur un steag.
Am aprins si torte, m-am urcat si pe garduri. Dar bucuria golului nu cred ca are o vina pentru situatia precara a economiei Romaniei, nici macar pentru gradul ridicat de coruptie.
Acum nu mai stiu sigur daca studiile care le fac vor mai fi recunoscute, caci mi se pun in carca problemele intregii tari, desi nu am fost prezent nici cand s-a decis vinderea aurului din Rosia Montana, nici cand s-a adoptat noua lege a Sanatatii.
Ma intreb acum daca merita sa mai lupt pentru viitorul meu. Ma intreb daca are vreun rost sa mai invat. Ma intreb daca o sa pot sa imi fac un rost in viata sau voi fi patat cu noroi mereu fiindca am curajul necesar sa iubesc.
Sunt un huligan fiindca mi-am luat toate cele zece examene? Sunt un derbedeu fiindca singura amenda pe care a trebuit sa o platesc a fost una de parcare? Faptul ca imi expun sentimentele chiar justifica toate aceste etichete care mi se pun in ultima vreme?
Post Scriptum.
Nu ma consider ultras. Ultras inseamna mult mai mult decat simpla prezenta intr-o galerie. Ultras inseamna mult mai mult decat o torta aprinsa, mult mai mult decat prezenta la un meci in deplasare. Ultras inseamna sacrificii pentru echipa favorita. Cuvantul ultras ar trebui sa fie sinonim cu iubirea, nu cu huliganismul.
Dar cuvintele nu costa nimic. Ma puteti eticheta cum vreti, poate in viitor imi voi trece aceste apelative in CV.
Toate cele bune,
Un stimabil derbedeu.
